destinul meu nu este războiul
insinua rima
pălind ascunsă sub avalanșa de imagini
rătăcit într-un secol ce nu-ți aparține
te închină apusului tău
ca-ntr-un joc de-a tine însuți

avea dreptate
omul există doar în gand și își ratează propria moarte
scoasă la mezatul uitării
rădăcini adânc înfipte într-un creier
bolnav de ierni
de clepsidre de ninsori de orgolii nefaste

ești vinovat de existență între paradoxuri
mi-a spus
silabele rătăceau aiurea
o demnitate aritmică
strunită de căpăstrul zorilor
regretul de rană căscată-ntre coastele
gândului vag
ignorând șoapta
strecurată prin nebunia cuminte a opiului

mă iartă zbor țintit către inimi de rouă
latră în mine câinii deșertului desfrunzit de iluzii