Frumusețea unei femei stă în ratările trecutului,
ca o floare îmbobocită pe jumătate după îngheț,
ca un click sub piciorul ei declanșând o mină
sub gazonul gras —
căci ce altceva este zâmbetul ei?

Mereu ea, declanșând bomba.
Și totuși, ceva rămâne în tandrețea
cu care atinge corpurile subtile ale materiei.
Noul iubit, mereu nou și mai bun,
va trece cu vederea (ah, doar i-a tresărit ochiul).
Când, în fapt, îi tresare ființa unei păsări flamingo,
mereu ascunsă, la pândă,
în orice femeie.

Când, de fapt, nimeni nu se iartă pe sine până la capăt.
Dar se poate zâmbi sub tirul mitralierei,
oricât de mult te-ar certa dulce sau ar tăcea, extaziată.
Aceasta e veșnicia oricărei femei –
o frumusețe grea,
ca inelul unei eclipse,
sub care se tremură
sau se admite existența lui Dumnezeu.