Astăzi am înțeles că nimic nu a fost.
Mintea nu este decât un om obosit
Care aleargă după florile vii ale morții
Pentru ca apoi, după ce totul a fost în ceață
Peștii să poată săpa gropi adânci în munții demenți.

Suntem doar umbre mi-a zis odată Puck
Iar Zorba Grecul îmi povestea despre păsările care
Sunt grele ca un sac cu capete de capră neagră
Fug, dar nu știu de ce sunt eu cel ce urlă
Ce simetrie perfectă de cinci vaci am trecut strada.

Vocea îmi va spune totul, dar nimic nu este nespus
O monedă va fi mărturie că totul s-a schimbat în mine
Iar tu nu vei mai putea mânca dulciuri cu mâinile și ochii,
Ochii-mi vor luci sălbatic la vederea ușii închise
Dar acum trenul spre mine a tras în portul din furtună.

Acum spre casă vine o fanfară în care nimeni nu cântă
Casa este din piatră de râu și este o liniște completă
Toți cei ce cântau au fugit în pădure să otrăvească fântâna
Casa este din lavă și gheață...și ce liniște!...
Mă întorc pe urmele mele, urmele se întorc și ele.

Patru, doar patru și trebuie să fie cinci!
Barba se urcă pe tot ce se vede și acoperă semnele vieții
Curând mă voi roti în jurul urletului meu
Iar strigătul tău va fi ambalat în gratii de var
Moartea-i gata...Trag capacul...dacă v-a plăcut bufonul...
Nu-l uitați în groapă fără pietre peste el. Șase? Trebuiau cinci...