Cristalul



Spălătorii de vise...
Prea cuprinsu-m-au zorii!
Șoptește a gurii natură,
cuvânt alb, lent vrăjit,
pe buze de înger,
răspândit de iubire...
depărtata-mi iubire-ncolțită.

Mă inspiră prea tare
în palid colț de fericire
să ning feminitate,
lăuntric ciob de seară.

Prea mi-apleacă privirea
impresii amare de poftă,
a sângelui praf și rugină...
îmi curmă ținta dorită,
căzută-n urma uitării,
eterna lumină divină,
gingaș sărut inocent
peste cruste de ghiață grăbite.

Prea-mi plouă mărunt
sărutările sale,
iar în ochiul pământului
primăvara învie.