Îndoi genunchii spre pământ a rugă
Tăcută printre zgomotul de lacrimi,
Eliberat când sufletul se-njugă,
Să urce pe golgotele de patimi.

Nevolnicia naște-n ea speranță,
Cerșind iubirii să îi fie sad
Sau leac alinător ca o romanță,
Singurătății din diurnul iad.

Rămâne-nchisă poarta spre nădejde,
Nu-s lacrime-ndeajuns purificate,
Cei buni de răi sunt împărțiți de mejde
Adânci, contur al vieții cu păcate.