Vine ÃŽngerul
să îl citească pe om
în efigia timpului.
ÃŽi cere cheia stelei
nevăzute de văzut
îi ascultă zilele
și se miră cum
de și-a trăit trăirea
sub durerea stăruitoare;
cum de și-a apărat
forma gînditoare
sub ploile grele.
Și, și
visul omului luminat
scapă peste hohotul
cerului
o lăcrămioară
din prospețimea surîsului.