pe drumul spre birou am văzut un cal ce trăgea să moară
zăcea în mijlocul străzii cu o rană adâncă în piept
trecătorii îi ocoleau privirea rugătoare doar păsările
ca un cor de bocitoare veniseră să îl conducă pe ultimul drum
atunci nu știu cum și de ce am vărsat o lacrimă
de parcă murea un prieten drag și
printre mașini și priviri nepăsătoare m-am apropiat și l-am mângâiat
calul a făcut ochii mari și o lacrimă s-a prelins pe asfalt
în lacrimă se vedea o lume înaltă și transparentă
prin care el alerga în alt trup poate de hipogrif poate de cal înaripat
un abur cald m-a învăluit și parcă alergam și eu cu el
prin lumea înaltă și blândă ce parcă o iertase pe a mea
atunci nu știu cum și de ce i-am propus un târg
să meargă el în locul meu la birou iar eu să
îi iau locul pe asfatul fierbinte și acoperit de muște să visez
că alerg liber prin iarba albastră fără potcoave fără oase fără frâu
dar calul a scuturat din cap și cu ultima suflare a spus
că i-a ajuns cât a fost cal de povară și acum vrea să plece
să își întâlnească adevăratul destin