nu mai e de-acum nicio diferență între diminețile tale
toate poartă în ele aceleași singurătăți
iar tu ai obosit să mai fii singur
toate poartă aceeași uniformă de mort

intri în ea ca-ntr-un magazin de antichități
alegi un bufon cu o cicatrice pe obrazul drept
asta îl face mai uman cu tot zâmbetul lui forțat
intri în liniștea lui
te închizi în ea
chipul tău oscilează între tristețe și zâmbet

apoi vine o pasăre și-ți cântă la fereastră
cântecul deschide în tine labirinturi
te pierzi hoinărind cu gândul la ploile care o să vină
la pântecul înverzit al unei dimineți în care
nu mai numeri anotimpurile
agăți pur și simplu de fiecare o primăvară

o pasăre impecabilă cântă în privirea ta
cântecul tâșnește în toate părțile ca un izvor

ca și când nu ți-ar fi secat niciodată inima
ca și când niciodată nu ți s-ar fi arcuit limba
într-o rugă atât de curată și de subțire
ca firul de iarbă