din ciolanele ploii îmi fabric tristețe
noțiunea de dumnezeu e o stare de ebrietate,
adorm pustiu în zori de ziuă-n zloate
beat mort cu ploaia cort

sunt o lepădătură a pietrelor
îmi pute sângele a tăcere doar gura
a prea multă vorbă
și-mi pare deodată că ești,
că te afli în existența mea
ciudat,
în părăsirea muzei