S-au dus vremurile bune.
Adunatul merelor coapte
Udate de roua dimineților tomnatice,
Magiunul mestecat în ciaunul din grădină
Sub tabla ruginită de ploi,
Căratul apei de la fântâna din poieniță
Pentru a pune varza în butoi.

Acum,
Chiar de am vrea
n-am mai putea aduce înapoi
colindatul prin nămeții satului după covrigi,
bucuria săniușului care nu ne obosea
mersul în pădurea de mesteceni ca de nea.

Oftăm
Visând să fim din nou copiii de-altă dat’,
Să respirăm din nou aerul curat
Al păcii sufletești
Când pieptul parcă nu-ncăpea
Tot sentimentul de a fi.