Obosit de zgomotul din viața mea
Mă întreb adesea cine sunt
Și cu fruntea-ncărunțită de pământ
Mă întreb adesea cine sunt.

Și când zgomotul devine disperare
Încruntându-mi chipu-ngândurat
Mă confund cu ceasul înnoptat
Ce-a cuprins întreg pământ și mare.

Tac atunci. Și ca și Gânditorul
Sper că va veni curând o altă eră
Și că în întreaga atmosferă
Va domni surâsul de-altădat’.