răzleț
pe deal zâmbea,
ca un suspin
scăpat de primăvara-ngândurată
și eu, dorind să-l pierd
de pas străin mânat
de dor către o altă fată,
culesu-l-am cu gândul
peste munți
și mări
prindeau a-mi crește
în privire...
Iubito, vreau
- te rog -
să nu te-ncrunți
că lipsa-ți
mi-o ingrop cu bucurie
într-un buchet
de lăcrămioare,
nori
și păpădie.