noaptea uneori mă așez pe marginea căzii
sub pulpe cu dunga aia de rece și ud acolo începe
iarba și se întinde la nesfârșit
în ea stau culcați oameni care par fericiți
acolo aleargă câinii noștri mama își scoate inima o aruncă la distanță și strigă apportez
ei fac salturi o aduc grațios ca pe o coroană de flori la paradă fiecare pe o parte
mama râde și inima se înfige în mine ca un boomerang deraiat
câinii noștri îmi ling sternul cu limbile lor descărcându-se electrostatic în beznă
limbile lor lasă dâre de frezii
și în baie miroase ca în inima maică-mii în aprilie
am auzit că e cea mai crudă lună
*

când vine frica mă sărută pe gură intră cu totul
rece rapid ca o rachetă de gelatină
înghit îmi umple pielea
în fiecare noapte vine la fel habar nu am daca e o moarte/ o mântuire
o cămașă de napalm și busuioc strânsă pe oase în loc de carne
o simt
ca pe o îmbrățișare cea mai dată dracului îmbrățișare
ca pe o dragoste nesfârșită
în care mă întind și par fericit
ca un câine cu o inimă în gură