Zăcut între pereții odăii înnoptate
Misterul se înnoadă în facla din tavan
Nuntiri de vorbe goale se-ncolăcesc în van
ÃŽn ochii nepereche ai chipurilor toate
Ce au trecut prin mine în fiecare an.

Sunt fii de meditare ori poate de pahar
Gerești făpturi de spusă, tăcute sau chemând
Cu toatele răsuflul uitărilor având
De moarte și ființă, de-al vieții trudnic zar
Și prinse în rugina visării unui gând.

Și peste toate crește făptura de paiang
Cu straniile-i pânze înmugurind aprins
Veșminte de ființă ori fuga-n necuprins
Când splinu-i dens ca moartea și în același rang
Cerșind întâietate în mreaja firii prins.

Concepte ruginite, aripi de ideal
În taina fără straie a nopților, mă-nnec
Și le privesc pe toate cum zornăie și trec
Spre alt neînțelept, al splinului vasal
Cu pletele-i de gând ce fâlfâie zevzec.

Miros dezintegrat de acră întrebare
Pășește ca un rege în sufletu-ți pelin
Și hoarde de iluzii urlând în noapte vin
Să ți se culce-n minte ca floarea în ierbare
Lipsite de petală dar înmuiate-n chin.

Odaia-ți se topește, pereții-n tine curg
Spre zarea di străfundul de suflet înnoptat
Iar tocul geme leneș, de pace însetat.
În roua milenară de noapte în amurg
Visezi tăcerea caldă din sânul unui pat.