cameră goală de-un rece obscur

țurțuri de lumină albaștri
peste un pat răvășit
cu oastea de gânduri pictată-n cearșaful căzut
brodat cu atâta migală de doamna păianjen
picături de praf joacă prinselea peste lampa veșnic stinsă
dezgustat
un ciot de lemn ros de carii zace-ntr-un colÈ›
atât de marcat că-i mai cade un cerc-
măcar estompează stigmatul acru al timpului.

jilțul bătrân se leagănă trist scârțâind
și-a citit nu demult horosopul
în stele
nu găsea Constelația Lebedelor
și ăsta nu putea fi semn bun
deși după toate calculele matematice
ar fi trebuit să fie acolo

pe masă
o pană uscată adoarme
scuturată de urmele atâtor semne ale timpului
tresărind uneori de vreun gol de hârtie nescrisă


cameră goală de-un rece obscur...