În cântec, infinitul scapă iarnă,
prin porii lui de primăvară cere
ca roza îngerie de prin sere
s-adape rugăciuni, când se răstoarnă.

La poarta-n asfințit, de catedrală,
bătăi nu au cum singure-a deschide
decât împotrivirea, prin firide
mai strâmte în cucernicia goală.

Ori chiar de-s ușile întredeschise,
nu-i rost năvală, să pornești melisma*,
fără să ungi, îngenuncheat, și schisma
încheieturilor de lemne lise.

Vei auzi, apoi, motete* joase,
dacă și fruntea-ți în podea freca-va
numai pe șapte clape-albite-n cava
de-antifonal* rătăcitor prin oase.

și-n armonii, cu sfere-n sunet coapte
de largă și deplină revărsare,
se vor trezi și sfinții puși să care,
urmând cadențe, izvorâta noapte.
……………

- Vino și ia,
că doar un chin deșart
va fi-ncercarea ta, de ea nu sună.

Cald oratoriu*-n loc de
«Noapte bună!»
îți va aduce
…
darul (orga «Smart»).

Legendă:
*melisma – fraze vocale expresive sau pasaje întregi de cântec religios creștin, constând din câteva note muzicale, interpretate pe o singura silabă;
*motete – părți muzicale diferite, cu texte diferite, interpretat adesea simultan, în mai multe limbi;
*antifonal – gen de cântare religioasă creștină;
*oratoriu – (din lat. oratio – rugăciune) - lucrare muzicală amplă, pentru soliști vocali, cor și orchestră.