aceleași două siluete incontrolabile
în deruta nopților singuratice de decembrie
când mai adăstam pe la ferestre străine
și ne priveam umbrele conturate prin frig
încă ne asemănam cu coșmarul intergalactic
prin care călătoream împreună
doar aparent

aceiași și astăzi
ne contemplăm străinul din ochi și zâmbim
dând viață statuilor care își respiră nemișcarea
în aceeași secundă