"Cireșar"! Nume cu parfum de amintiri care au fost și care vor veni, luna în care te desparți de promoții de elevi, în care trăiești sau retrăiești emoțiile examenelor, în care îți faci planuri de vacanță și...poftești la cireșe. Mormane roșii de cireșe te întâmpină pe toate tărăbile. Cireșe care se pârguiesc la soare sau care dorm la umbră. Dar nu dorm... pândesc cu ochi tainici apropierea cumpărătorilor. Și-atunci, începe o larmă de nedescris...în cor te strigă și te roagă să le cumperi. Pe care să le iau cu mine și pe care să le las altora? Mă hotărăsc cu greu, pentru că năstrușnicele cireșe știu și cum mă cheama și mă imploră pe diferite tonuri, țopăie pe tarabă, fac orice ca să-mi atragă atenția. Aleg de pe o tarabă cireșele și mă uit cu coada ochiului spre celelalte, multe, care rămân să-și doarmă somnul, cu buzele umflate și roase de invidie. Acasă, le fac o baie bună și le privesc. În zeci de nuanțe, cireșele primenite, cu stropi de apă pe ele, îmi zâmbesc dulce. Fiecare va trece prin mâna mea, fiecăreia îi voi rupe codița și-i voi scoate sâmburele. "Au! Au! nu ne place așa, ne-am supărat pe tine! "În cratiță, cireșele fără sâmburi zac bosumflate, cu gurile căscate, ca niște babe știrbe. Nu mai sunt atât de frumoase și încerc să ascund priveliștea sub o ploaie de zahăr. Câte una, mai năzuroasă, se ițește ca o imputare. Gata! Le-am acoperit pe toate și le voi lăsa să-și îndulcească traiul ultimelor ore din viața lor. Dupa câteva ceasuri, le găsesc zbârcite, plutind într-un heleșteu roșu și dulce. Nu mai e nimic de capul lor...! Le pun la fiert, și... să vezi bolboroseală... agitație... spume... ultimele zvâcniri și reproșuri. Le-ar fi fost mai bine pe tarabă, sau în copaci? Până una-alta, fără multă socoteală, le-am așezat în borcane, ca să-mi amintească, la iarnă, de un Cireșar care a trecut sau care va veni. Te voi pofti, cândva, să guști din dulceața dulce de cireșe!