Fumul greu al anilor pierduți...
Îl văd, îl respir:
ÃŽmbie la MOARTE!
Plătesc cu eternitatea
Puterea de a gândi!
Și abisul netimpului mă cuprinde...

Ce vise de copil cuminte:
Lumea va înceta să mă schimbe
Căci eu voi învăța să schimb lumea!
Dar am murit, iar lumea e în continuă schimbare...

Oare unde sunt anii aceia,
Anii când tinerețea inimii de copil
Ne învăța să zburăm?

Deși goi am pășit pe lumea asta
Și goi o vom părăsi,
Cuget:
Când ne-au învățat,
Părinte,
Să ne vindem rostul nostru pe Pământ
Pentru o bucată din TotCeTrece?