Luna.
Lumina ei rece mă învăluie.
Stă pe un cer negru de catifea, fără stele.
O privesc printre frunze, de sub coroana
copacului singuratic, cel mai bun prieten.
Oare al câtor alte persoane ai fost tu prieten?
Câte alte persoane
ți-au mai spus secretele lor?
Câte taine păstrezi sub scoarța
bătută de vânt, de ploaie și de soare?
Și acum am venit și eu sperând
că mai ai un loc
în care să păstrezi tainele mele.
Și îți spun ție, prietene
că după moarte tânjesc și o chem
și o vreau.
Și fiecare palmă și fiecare atingere deja
nu mă mai afecteaza
și nu mai plâng pentru că nu mă mai doare
Și fiecare cuvânt aspru
nu mai ajunge la urechile mele
pentru că eu sunt mai importantă
decât mulți alții cred și spun.
Mai ai loc de-un singur secret? Da.
Iubesc.
Și acum vreau să mori cu mine.
De sub scoarța ta
să-mi fac sicriu de taine
și să se arunce pământ peste noi.
Vor uita că am existat,
eu și tu cu toate secretele din tine
și secretul nostru.
Vom muri învăluiți de lumina rece
a lunii
de pe cerul negru de catifea, fără stele.