mă abuzează răsăritul speranțe sfâșiate
sunt consecința disperărilor apuse ieri
mă predau ție lumină care m-ai luat prizonier
cu flinte de soare îndreptate spre inima inimii

nu plâng lacrimile opăresc fluturii
care dorm în flori cu spatele ars
numai flacăra vie poate aprinde altă flacără
suntem două statui eterne statui nesculptate

Abi in malam crucem! îmi strigi
(nu ai știut să înjuri niciodată…)
am plecat am ieșit am scăpat am țâșnit
Abi in pace! (et orbis…)

nu îți întoarce privirea te vei preface uitare
daruri se fac întru motive de vrăji de blestem
te vei disprețui nu voi putea să te mai chem
din inima trufașului de sine

în palma stângă îmi întinzi vocale:
o u ă pe care le-ai ținut o noapte în pântec
în palma dreaptă ai consoane ionatane: m r
rupte cu ramuri cu tot

Absit omen! arunci o piatră prin lume
piatra are chipul nopții de dragostea mea
păzește-te romanule mă avertizezi păzește-te
de omul negru pe care nu l-ai îngropat

haine vechi cumpăăăr haaaineee veeechiii