erai bolnavă
de sindromul spitalelor selenare
acel mucegai albastru al unui suflet părăsit prematur
abia îți mișcai mîinile epuizate
în rugina unor amintiri
fotografii vechi
agrafe cu care îți prindeai singurătatea
în părul vopsit spălacit
în galbenul acelei nebunii
redundante
parfumul desuet strident
al vorbelor tale
și mereu
obositorul dans al trenurilor spre gările unde nu te aștepta nimeni niciodată