azbest cu sclipiri de ciocolată
solnița de lemn care presară coji
carabina de argint cu țeava retezată
răposatele comemorate pe răboj
din plămâni se scurge apa, cerul
nu se scurge – râde ca un idiot


să îmi scutur peșterile inundate
nici nu vreau și, zău, că nici nu pot
trece-o florăreasă cu-o găleată goală
să nu-mi meargă rău strănut în ea
toate florile au gripă după aceea
gripa mea care se trage de la gripa ta
înghit nori și inhalez corăbii


cu speranțe fac perfuzii ca un idiot
să îmi inund porturile asanate
nici nu vreau și, zău, că nici nu pot
pompierii ca-n ghergheful Sf. Vineri
împletesc în vene mări cu inima retezată
solnița presară armături sfărmate
azbestul are sclipiri de ciocolată