ETERNUL VIS


De-aÈ™ fi o floare, cu miriadele-mi de petale multicolore
aș mângâia întregul pământ roditor și divin,
De-aș fi o pasăre, spre bolta-nstelată a cerului
m-aș înălța în zboru-mi liber senin,
De-aș fi o picătură de apă, oceanul cel mare
cu vuietul meu l-aș face și mai imens,
De-aș fi o piatră, din tăcerea-mi de granit
aÈ™ vorbi tuturora despre timpul cel de necuprins,
De-aș fi un arbore, aș prinde trainici rădăcini
în chiar inima lumii,
Și mii de ramuri tinere crescându-mi
aÈ™ deveni eterna axis mundi,
De-aș fi o apă curgătoare, în susurul ei tainic cristalin
s-ar oglindi chiar viața viitoare,
Ce pururea se naște și nu moare
și crește și se stinge nestinsă-n absolut.
De-aș fi o flacără, cu lumina-mi tot răul din lume l-aș arde pierind totodată cu el în eter,
Iar din cenușa cea tainică, o lume ca-n splendidu-mi vis aș crea
Un altfel de soare, pământuri și cer.
De-aș fi doar vânt, din muzica-i cerească eternul vis ar străluci în noaptea adâncă a sufletului meu,
Și-ar răsuna din magice abisuri, o lume nouă plină de mistere, ce astăzi parcă nu-i și mâine este,
De-a pururi fiind zidită năuntrul cugetului meu.
O incantație a sacrificiului perpetuu, o simfonie magică a lumii noi,
Căci tot ce se petrece-n lumea asta, e doar eternul vis
Magnific, al Dumnezeului din noi.
De-aș fi o stea, spre solitudinea azururilor mi-aș îndrepta solia
Ce-ar conține-ntrînsa veșnicia și-eternul vis al sufletului lumii,
Ce va vestii odată pentru totdeauna – esența nemuririi e Iubirea.