agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textes du même auteur


Traductions de ce texte
0

 Les commentaires des membres


print e-mail
Visualisations: 4866 .



Ia aminte!
poèmes [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par [PaulBogdan ]

2002-09-19  | [Ce texte devrait être lu en romana]    | 



Ia aminte,
timpul e scurt
și cuvintele-mi tremură-n minte.
Mă bâlbâi dar tu,
zburătăciune,
ființă pentru care viața-i încă minune,
pentru care sfârșit încă nu există,
pentru care respirația încă nu e tristă,
să scrii bâjbâielile mele vocale,
să le pui în ordine,
pe foaie albă,
cu litere netremurate,
ovale.
N-am mult de lăsat,
cam totul iau cu mine,
amintirile copile,
apoi pe cele burdușite de școală,
de iubirea-mi pentru întâia oară,
de cadență kakie,
de neagră penitență,
de roșă prezență.
Nici de lăsat nu las eu prea multe,
te las pe tine,
scrisă în versuri,
scrisă doruită sau
scrisă în stresuri.
Te las albă
te las neagră,
te las leac,
te las pelagră,
te las vis,
te las uitare,
te las dor
și dorul doare.
Când o fi
de n-oi mai fi,
să faci acel pustiu de bine,
să îmi împarți verbul,
să-mi iei mâna,
să-mi iei ochiul și,
pe trei vârfuri de munte,
pleșuve,
cărunte,
să le îngropi la ele-n frunte.
Să le fac cute de mirare,
să se uite și munții ăia la soare.
Că mie nu mi-a plăcut singurătatea,
nu am iubit jalea.
Iar singur acolo doară eu,
mințindu-mă că sus fiind,
sunt mai pe lângă Dumnezeu,
o să-mi trăiesc iadul
ce nu l-am știut în viață,
o să-mi petrec pustia.
Diminețile o să mă uit prin zori la voi,
de departe,
prin ploi o să mă plâng pe casele voastre,
prin nopți o să mă steluiesc,
o să mă lunesc,
o să mă nelumesc.
O să te văd crescându-te,
măritându-te,
iubindu-te cu altul,
și de pe munte,
sus fiind,
am să trag jos la mine înaltul.
O să te văd cum te copilărești,
cum te puiești,
cum o să îmbătrânești.
Cum o să te înmormântezi prin țintirime,
departe de mine
și de munții mei;
cum o să-ți aprindă altul lumânare la cap
și cum copiii ne-noștri
te-or plânge că te-ai dus în eternitate,
din păcate,
altă eternitate decât a mea.
Și-o să mă doară veșnicia
pentru prima oară.

Pan
19.09.2002

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .