Obisnuit decor de razboi,
primavara sau toamna cu ploi.
-E blestemat capitanul,
altfel n-ar fi atat de ciudat,
spuse incet primul soldat.
Dar capitanul ii zise: -Mai taci!
s-aud cum bate ciocanitoarea-n copaci.
-Pusca vrajit-are capitanul,
descantec pe ea a-nsemnat,
rosti mai tare al doilea soldat.
Dar capitanu-i striga: -Liniste!
s-aud coasa cum taie in miriste.
-E un blestem capitanul,
nicicand glontul lui n-a iertat,
rase ranjind al treilea soldat.
Dar capitanul: -Nici un cuvant!
s-aud cum canta pustile-n camp.
Toti soldatii: -Capitanul este tacut.
asculta armele numai, cantand
cantecul mortii, lui atat de placut.
Ce dor fara satiu l-o fi framantand?
Dar capitanul nu mai zise nimic.
Un semn de-"nainte" facu, ins-atata de mic
si incepu sa alerge urmat de soldati,
el o naluca, ei numai mirati,
cand glontul de-argint stralucind
usor l-a atins in inima lui.
Cazut-a in balta de sange mustind,
albastra, cu reflexe verzui.
-A murit aici capitanul,
glontul lui drag l-a secerat,
isi aminti nu stiu care solat.