voi fi nisipul ce-ți scrâșnește-n dinți
nesiguranța ta-n formă de cheie
va descuia mereu altă femeie
și-n fiecare ai să-nveți să minți

când se va cerne-ncet prima zăpadă
copacii noștri-or fremăta speriați
când mă vei căuta cu ochi uscați
în fiece femeie de pe stradă

tu n-auzeai un zornăit de lanțuri
prin somn, când te strângeam cu disperare?
atunci mă căutau să mă omoare
câinii tăcerii noastre de prin șanțuri

și ploaia vântuia pe la fereastră
pe granița când noaptea trece-n ziuă
cu șoapte dușmănoase de adio
ne proorocea de dezbinarea noastră