Singuri.
Crima autarhică
zbenguindu-se
de pe pleoapă pe pleoapă,
azi,
acum
în clipa asta zdrenturoasă
Suntem zombi,
orbi zâmbitori
cu zâmbetul rupându-se
si despicandu-ne gura
de la un colt la altul
de la ureche la ureche
ca o nebuloasă primitivă
focoasă si plină
de lumină
zdrobindu-si ochiul
si umerii sticlosi de perete,
de acel perete
impecabil de diafan
al întunericului secundei...

Singuri.
Crâmpeiuri de ieri,
de azi
continuări ai limitei de nomazi,
copii ai mortii,
ai zilei apuse
întoarse si duse,
Sageti inclestate
de-a lungul gâtlejelor lumii,
Serpi cu colti veninosi
pornind de pe coada
Si urcandu-se pe prada
invelind-o,
incolacind-o
de la cap si pana jos
tandru si duios
pana foarte jos
la inceputul universului
pana pe ochii senini
a mamei natura ,
a Gheeei,
pana jos
pana foarte,foarte jos
calm si odios
cuprinzand sfera
si cercul deopotriva
parasite de clepsidra
in ore si secunde goale
si plutinde in deriva,
-deopotriva-
Incolacind si soarele si luna
cu litera-i prima
cu a,cu b,cu c si pana mai incolo
la z si w
tintuind timpul in butoni
captivi la maneci
pe care le sufleci,
singur fiind in desertul arid
perfid si inflacarat cu uitare
in desertul mintii
unde toti sfintii
isi cumpara diafragme
si grame de opiu
si doze de marijuana
pentru a-si mai odihni oleaca
osemintele
cele atat de frante
de oboseala
ce le framanta sub a sa masa
si greutate cosmica,uitarea.

Noi,cei uitati,
dornici de a atinge cu limba
caldul si confortul
si adierea brizei de vară
Cu piciorul mersul
iar cu ideea universul,
cu palma,sânul,
Depărtarea cu apusul
si cu inima,iubirea prima oară.
Noi,zombi firavi
dornici de clipiri aritmice,
de libertate a glasului
si a corzilor vocale,
a mortii si vietii pulsande
prin mizerii decapitate
si nevrednice canele,
Aproape ca ne întelegem
aproape fiind
la capete de vid
strălucind,
noi aproape că mai trăim
în însăsi linia dreaptă
ÃŽncercand evadarea
si planarea concavă,
scăpându-ne de pleava asta
Ca un salt inainte si inapoi
si brownian
ca pe o cupola deschisa
ca un mărgean
cu rotunjimea-i omisă
însa promisă zilei de ieri
de ursitoarele vremii;

Noi suntem strigoii,
cei cu mânecile suflecate
si capetele plecate
cu sufletele întredeschise
si prinse
de picaturile reci si hilare
si siropoase si amare
ale lacrimilor de k si l
si m si alte oase devorate
Intre cuplul de forte
inca nenascut
al sufletelor curate si plate
si cu buzele nefiind
altceva decat un proaspat sarut,
Aproape...
aproape..