Boala noastră de poeți
e plină de dimineți
de flori și de păsărele
și de scufundări în stele

de izvoare cristaline
pe sub stâncile bătrâne
de iubiri împovărate
cu destinu-amestecate

Cu cât timpul se va scurge
sufletul din noi va plânge
rătăcind în miez de noapte
după visele deșarte

Cine nu știe să cânte
doruri și aleanuri multe
în cuvinte minunate
de trăire n-are parte

Boala ta Valeria
e și boala multora
ne scoală noaptea din pat
și ne duce în păcat

Nimenea ca noi nu știe
să visăm prin poezie
să cântăm iubiri fugare
și răsărituri de soare

să jelim iubiri pierdute
pe-ale timpului redute
și apusuri disperate
și plecările în moarte

Boala noastră n-are leac
se plimbă din veac în veac
far-această dulce boală
ne-ar fi lumea grea și goală

Cine poezii nu scrie
nu crede în veșnicie
viața îi este povară
și când este primăvară

Cine de poeți va râde
s-aibă numai zile hâde
să-i fie viața coșmar
plină de pelin amar