cu pielea jupuită
de miile de trucuri ale morții
te îngrop în pieptul meu
ca pe un cristal
cu față nevăzută

carnea roșie te acoperă
precum un puzzle de cuvinte
izbucnind din abisul unui vis
aflat pe urmele noastre

dincolo de ferestre
doar lumina galbenă
răsturnată în gura unui cîine

e atîta liniște
de parcă fiecare ar vorbi
cu propriul lui Dumnezeu