Plâng triste clipele de-afară.
Sunt dimineți ce au uitat de-odinioară
Când rozele se uscă sub cenușia boltă,
Când îngerii alungă noaptea peste umăr,
Lăsând în urma lor nebune, sfinte existări
De o veșnicie,
Tulburate de stafia radiantă a chipului tău.

Sunt dimineți ce alungă lumina de-afară
ÃŽn sufletul obosit al glastrelor pline
De roua unei dimineți de-altădată.