despicarea s-a făcut la prânz între
mine și zațul de cafea nouă
ne-au rămas doar pioneze tocite de
absența marilor dureri de
la margine de balustradă și
sferturi de dragoste incubată
în figiderul din hol.

prospețimea o sa țină până
mâine pentru că pudra își
va face apariția între noi ca un
câine care a primit o suta
de picioare în burtă; restul
o să fie consemnat de vitamine
și răsărituri inoportune în
zile în care tai moleșeala
cu indexul și cu deodorant ieftin,
rujul nu mai face față,
se descompune și el ca și
dragostea asta modificată genetic,
dragostea asta care-mi
apasă creierii în același ritm
în care tu desfaci o sticlă de pepsi;
noi suntem singurii care rămânem
intacți după ce conviețuirea se decolorează
sub efectul copy și paste prin care ne proiectăm
experiențele in cyberspace-ul verosimilității.

pozele astea cu noi s-au învechit, Julien,
și între mine și tine e acum o
umbrelă mare albastră.