m-apropii
mă împiedic
prăbușit pe scări
încerc să prind de mânecă pe acela care trebuia să fiu
la mesele din jurul meu se râde
se-ntorc spre mine chipuri deodată –
mirându-se (mirându-mă): – e viu? (sunt viu?)

și mă ridic
și văd în toți pahare
beau suflete de parc-aș bea lichior
și fac un salt îmi țin pe candelabru
inexplicabil
întregul echilibru pe-un picior

s-a ars aici s-a oxidat foița
de aur
totu-i mucegai
și trece printre toți Poetul
să zgândăre în soare c-un vătrai

poate-am băut prea mult îmi spun
uite tavanul
se-ntinde peste toți la fel
și a rămas deschisă ușa la intrare
curentul peste fețe a depus
o pulbere de șantier

în timp ce noi
zăceam aici la mese
orașul ne-a abandonat și s-a mutat
e-o liniște de munte când coboară
până și fiara la iernat

ce fac aici pe candelabru? (- chiar ce face?)
mă-ntreb (vă întrebați) – răspundem diferit
voi în restaurant
eu în restaurare pe scară v-ați și m-am
rostogolit

[(de)clic! (acesta a fost întrerupătorul)]