îmi șterg teama de pe obraz asmuțind fălci sângerând
în urmă-i zăpada
cenușie și-i prinde pasul înghețând

cu sulița împinsă
prelungesc mâna încet aproape de pofta destinului
o fiară ieșită din viață răscolind liniștea ridicăturii din om
nimeni nu a mai văzut
auzit
adâncul acelei clipe

lipiți de crestele umbrelor
ne săvârșim împărțind același drum
am obosit văi și am purtat munți
am ascuțit zări
și am pus șoapte-n vânt
am lăsat să pietruiască
până la cer

prin viață
prin moarte
suflet încercând