zarea se intinde deasupra uneori ferice alteori lugubră
cum necum se face că povestea tristei vorbei
e spusă acum în miez de iarnă
la gură de sobă.
capitolul anilor incheiați in războiul lumilor
așa cum atunci expira epoca
atât te înspăimântă
decesul de tată.
tabloul în care zugrăvite stăteau culori aspre
uite cum te-ai scălda în baie de lumină
trăgând de amintiri cu castele
nisipuri....a la spania.
viața care a dat viața, aceeași umbră
se așterne la drumul lung
revenirea
la ecou.
ora care se perpetua departe de tine
oul minune, miez de fericire
ridic de pe tine anateme
dar tu vis
ai
deschisă ești
divinei
idei.