O lume în exterior,
Cu totul alta-n gândurile mele.
Ce se-ntrevede printre gene?
Cu care să mă contopesc?

Năluca mută din Infern
S-a ridicat, fără să-ntrebe
De-s pregătită să mă las
Privită-n ochi de-a lumii plebe...

De unde-au strâns așa uimire?
Ce?! Nu sunt singurul nebun ce-așteaptă
Înghețul vremurilor moarte
Și zumzăitul gândurilor sterpe.

Suficient să fug de lume
Doar aplecându-mă în mine.
E-așa un hău...că amețesc.
Și, iar, temeinic, plec la drum
Să mă-ntâlnesc, zâmbind, cu MINE.

Mi-e dor să depăn amintiri
Cu fetișcana fredonând,
Născând la fiecare pas, un vers.
Rămân în urmă.
- Să-l culeg?...
Să-l simt?...
Să-l las?..

Mă-ntind pe iarbă
Să-mi odihnesc incertitudini,
Mă contopesc cu lumea vie
Și am un vis:

Se făcea că sunt cu MINE.
Nicicând n-am fost mai curcubeu,
Nicicând mai freamat de pădure
Și fiecare pas, un vers,
Născând din MINE, doar IUBIRE.

Mi-arunc privirea peste umăr:
Mă văd dormind in flori de iarbă.
De-acum sunt una cu ele.
Și-mi spun:

-Sunt o Nălucă Fericită!