o suflet bântuit de lacrimi pământene,
luminează-ți zborul spre culmea infinitului!
pleacă departe în depărtarea celor sfinți!

un trup ți-a tot cărat durerea în locuri mizerabile,
nu-i vina lui, a nimănui din ce ar știi nefericitul...
E VINA MEA! că-i dau viață în acest poem...

suflet decuplat de pământ murdar și rece,
ți-am găsit un loc de cinste în preafrumosul cer.
eu te compun cu drag în versuri călătoare...

(o suflet chinuit,ți-am scris lumină în candela de cer...)