Mă zgârâi în sârma Universului, zbătându-mă să mă ridic din cenușă.

Și-s negru tot, și-s cenușă…

E posibil atât de mult întuneric încât să nu mă pot vedea, nici palpa?

Cât de departe e vârful ce trebuie atins?

Și odată atins, am să-mi umplu oare toate camerele cu fericirea de a fi fericit?

(Se recunosc oamenii fericiți numai după posibilitatea de a-i face pe ceilalți, prin însuși preaplinul sufletului, fericiți.

Două jurnale ale fericirii scrise într-un mod stupid de un nefericit, au de gând să mă scoată din anxietatea născută cu trei zile înainte de propria naștere a omului.

„Creația din a șaptea zi aparține în totalitate omului, vechiului Adam”)



Se așterne pe suflet și a treia zăpadă;

Are să se topească?

Îmi curge prin vine dor cuprins de dor de mine.

Ființă,…

Se julește cuvântul în sârma Universului !



Deasupra apei plutește același corp de trei zile, mort…

Stau și mă închin cerului să-mi găsească cineva leșul împuțit și să-l ardă.

Împuțit și împuținat de pliscurile corbilor negri.

Au reușit să-și hrănească pipotele până și cu sufletul meu.

O jumătate încă mai dăinuie pe apa limpede a mării …

Zace între oasele goale de carne…

Putredă … așteptând să mă re-nasc.



Până când are să fie lumina și întunericul unul și același lucru?

Trebuie să creez ceva, să fac lumina să lumineze pe o singură verticală,

Singură axă ce are să-mi arate drumul spre leșul meu.



Am pierdut oricum, jumătate din viața a doua încercând să-mi ard rămășițele din prima, și cred că am să continui o perioadă încă …



Aș vrea într-a treia viață să nu mă mai agăț de sârma asta când am să încerc pentru a nu-știu-câta-oară să trec dincolo.

Mi-am rupt, încercând idioțenia asta toate hainele împrumutate de divin.

Și nu reușesc să îmi îndes între vechile gânduri ce se păstrează de la una la alta, deși recunosc asta după aparenta trecere, că nu am voie să trec.

Și gardul acesta de sârmă e totuși plin, nu de leșurile mele, cu miile, numai, ci și de alte mii, ale voastre, și ale tale …

Acum, în al miilea an, colții sârmei mi-au crescut în carne, și parcă …