Merg trenurile spre apus
Pe roți de fier încătușate
Și-nvăluite de mister
Iar eu, rămân pe jumătate întors,
Ca haina pe-un cuier!

Privirea mi se pierde-n umbra
Atâtor ceasuri de-așteptări;
Sirene lungi se-aud departe
Dar vai! ce clipă mă desparte
De ploaia ce se-așterne-n gări!

Pustiu pășesc pe piatra aspră
Și simt cum freamătă călcâiul;
Un ultim tren prin mine trece
Când știu că eu am fost întâiul
Răpus de-o pasăre măiastră!

Și acolo, undeva!... departe!
ÃŽntr-un vagon citind o carte,
Doar ea va sta ducând cu sine
Simbolul lacrimei ce curge
Ca un izvor adânc,prin mine!

Dar dacă e prea dimineață
Și prea devreme să mai plâng?!...
Dar dacă e prea pe-nserate
Și nu pot gândul să mi-l strâng?!...
Gonește trenule,departe!!!
...Și cântă-ți marșul triumfal
Cu ea citind aceeași carte,
De-amor, în stil medieval!

Eu mai rămân să tac prin gară;
Acum mi-atât de greu să plec...
Gonește trenule,prin țară!!!
...eu mai rămân să te petrec!...