agonia
espanol

v3
 

Agonia.Net | Reglas | Mission Contacto | Regístrate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artículo Comunidades Concurso Ensayo Multimedia Personales Poemas Presa Prosa _QUOTE Guión Especial

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textos del mismo autor


Traducciones de este texto
0

 Los comentarios de los miembros


print e-mail
Visualizaciones: 2795 .



Anna
poemas [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
por [Kasper Hauser ]

2005-10-05  | [Este texto, tienes que leerlo en romana]    | 



Tăcută va fi noaptea asta,
Tăcute bărcile amanților –
Anna –
Un somn adânc se furișează
sub pleoapele condamnatului
În pahar să nu vadă
Roșu
Sângele în care stă înnecată grădina Domnului
Ajută-ne,
Ajută-ne Anna,
E prea beznă aici înăuntru-ne –
Credeam că voi putea răzbate însingurarea,
Credeam că un cuvânt
Va putea spinteca cerul ăsta absent
Va mântui liniștea
Celui ce a sfâșiat așteptarea
Ne-au trădat zilele pe un sărut,
Un Iuda răstignit în valea adâncă
A lepădărilor de noi înșine
Ascultă!
Prin cranii ploaia sună amenințător,
Ziduri de carne vie
Ce vor să răzbune surghiunul străbunilor,
Dar somnul își are propriul preț,
Trezit,
Condamnatul se apropie de tine,
Numai că tu nu ești acolo,
Ci doar o simplă poză
Încătușată-ntr-o ramă,
Un gând aruncat în mintea unui nebun,
Sfârșește!
Sfârșește acum această feerică inutilitate,
Dumnezeu ne râde pe la spate,
Ne pierde în arhetipurile unui subconștient
Întors împotrivă-i
O boală creată fără scop de mâna noastră,
Apusul se scurge printre zidurile reci,
Fiecare bătaie a ceasului e un pas în plus
Către mormânt
Și tu numai ești în globul de cristal,
Nu,
Anna,
Nu ninge
E numai praful alb de pe masă,
Cenușa atâtor cuvinte rostite-n gol
Căutând sensul unui drog inexistent,
Un alt fel de a te încătușa
De a spune că exiști altfel
Decât ceilalți încătușați
De care-ai fugit o viață-ntreagă,
Anna,
Acum nu mai e nimic de spus
Nici nu știu dacă a fost vreodată,
Erau poate numai nilte amintiri străine,
O dorință de a mă deschide cuiva,
Acum eu nu te mai cunosc,
Deși ti-aș recunoaște mereu chipul
Ca un blestem ce-mi stă gravat pe inimă,
Un semn că odată
L-am trimis, în ascuns,
Pe Dumnezeu la ghilotină.
Tăcută e noapte asta Anna,
Tăcuți și ochii tăi
Atinși de lucirea Morții.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La casa de la literatura poezii
poezii
poezii  Busca  Agonia.Net  

La reproducción de cualquier texto que pertenece al portal sin nuestro permiso està estrictamente prohibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Política de publicación et confidencialidad

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!