paharele sclipeau în soare
baloanele aveau culori saturate
și nepoata mea împlinea șapte ani

stăteam la masă cu niște străine
mămici nemachiate, cu rochii terne
pielea curată
de țărănci urbane
fanele cremei hidratante
pentru eczeme

nu prea mâncau din aperitiv
doar beau apă
multă apă
să facă lapte
să curgă
iar copiii lor le seduceau cu câte-un scâncet
și în ochii cristalini se legăna oboseala -
o tăcere apocrifă
masa era plină dar n-am discutat nimic
ca într-un acord
că nimic nu e interesant, în afara de vreme
putem vorbi despre vreme la nesfârșit
nimic nu contează prea mult de fapt
doar explozia aia de la Amara
ne mai amintește puțin, puțin
de viață

am străbătut privirea fiecăreia cu răbdare
acolo era suferința
pentru un abdomen care nu va mai fi vreodată plat
durerea unei îmbrățișări apăsătoare
care nu se mai termină
și te bucuri că există și-ți pare rău
că nu te bucuri până la capăt
era lipsa unui preludiu
lipsa
de libertate
eu eram singura care nu devenise mamă
fiecare organ din corpul meu dormea dus
și aveam atâta libertate
încât mă înfiora

ce frumoase erau acele mămici străine
erau adevărate
nu spuneau nimic
dezinteresate de lume, de soarele care sclipea pe pahare
și alte jucării
copiii le seduceau neîncetat
trăgându-le de rochiile spălăcite
până crăpau cusăturile
erau niște gândacei cu clești și pielea roz

și mămicile, supuse
mai scoteau câte un șervețel din geantă
cu care le ștergeau adorator
saliva