ai numit greață
ceea ce pentru mine
era întoarcerea acasǎ
iar dacÇŽ din sÇŽrut devin simptom
refuz sÇŽ mai pun gura
unde ți se face rău

ai folosit ca salÇŽ de aÅŸteptare
apartamentul nostru unde
cărămizile pe care le-am lipit în zid
erau de fapt bagajele tale fÇŽcute

rÇŽcneau sticlele de bere
dar tu erai liniștea
la care surzii îşi predau armele
iar eu eram sirena de ambulanțǎ
la care pacienta fuge de vindecare

am format un cuplu
ca douǎ coduri băgate greșit
la cifrul unui seif obținut cu dinamitǎ
ca douÇŽ scaune goale
cu bilet cumpÇŽrat la adevÇŽrul mimat prost

te-ai dus mai repede
decât ți-au crescut scuzele
ca o pisicÇŽ maidanezÇŽ la care-i dau plic
şi-şi sare pe geam toate viețile rǎmase

fii happy
rǎmâi cu fraierii care-ți alimenteazǎ contul
dar sper sÇŽ faci bani din pielea ta
fÇŽrÇŽ sÇŽ laÅŸi pe altcineva sÇŽ te dezbrace

ÅŸi sÇŽ nu te mai sperie stabilitatea
cÇŽ poate iei patima
care îți schimbǎ numele de familie în al meu

te iritǎ afecțiunea mea greşitǎ
ca barba unui preot oficiind o slujbă de resfințire
într-o capelă construitǎ din cracii tǎi crǎpați
ca o uşǎ de urgențǎ
prin care intrÇŽ foÅŸtii ÅŸi viitorii tÇŽi
sÇŽ se roage pe ascuns

şi-i asculți pe toți
ca o fantomă care triangulează
indecisǎ dacă sǎ fie exorcizată sau veneratǎ

înțeleg cǎ prezența mea te face slabǎ
dar singura datǎ când m-am putut baza
pe promisiunile tale a fost când m-ai lepǎdat

totuşi dupǎ despǎrțire
ne mai ții în chinuri în acelaşi pat
ca doi condamnați
care-și împart țigările
cu scrumul gata să cadă
cum a cÇŽzut cetatea Ierihon

şi te strâng la piept
până îți simt coastele trosnind
strâmbi din nas că te sufoc
și descopăr cǎ eşti vulnerabilǎ
ca o câmpie ştearpǎ care-şi uitǎ ploile

merci cǎ ai plecat fără zgomot
ca o moarte adâncǎ prin asfixiere
în laguna ta întunecată
în care sute de bǎrbați s-au scufundat
ÅŸi tot eu am primit prima ÅŸansÇŽ
sÇŽ ajung la comoarÇŽ

doar ca sÇŽ bag trei degete
și să mă prind că apa neagrǎ deja scrisese
numele singurǎtǎții în pereții cufǎrului gol
sub forma unor chisturi botezate cu avort
cu milenii înainte de-a mǎ duce eu la fund

aşa cǎ înaintea marelui final ne rǎmâne doar
sǎ facem dragoste cum n-ai fost învǎțatǎ
pierzându-mǎ în tine sincer
ca un scafandru intrând în epava greșită

și poate că nici asta nu e o alegere
ci doar felul în care iadul își schimbă perdelele