Și stăm în bucătărie la ora aceasta, la lumina rece a unui bec LED, și mâncăm cireșe direct din punga de hârtie,
scuipând sâmburii în chiuvetă, un sunet mic și umed în liniștea nopții.
Și gustul e dulce și un pic lemnos și degetele noastre se pătează de un roșu-violet, un roșu-violet de sânge și de amurg.

Și cireșele acestea au venit de la piața de la Veteranilor sau poate de la Sudului,
aduse la cinci dimineața de un om cu o dubiță, un om care a condus din dealurile de lângă Pitești,
unde are o livadă, și livada a fost stropită cu un fungicid al cărui nume chimic nu-l putem pronunța, un nume de la o corporație din Germania sau Elveția,
și substanța aceea, molecula aceea străină, a intrat în coaja cireșei și a intrat în pulpa ei și acum intră în noi, se dizolvă în saliva noastră, se alătură fluxului nostru sanguin.

Și cireșul a crescut din pământ românesc, un pământ care a văzut atâtea, un pământ plin de istorie și de oase și de fragmente de ceramică și de urme de metale grele de la o fabrică de pe vremea comunismului,
și a fost udat cu apă de ploaie, o ploaie care a purtat cu ea poluanți din termocentralele din Balcani,
și a fost polenizat de albine, albine tot mai puține și mai confuze de la semnalele Wi-Fi și de la peisajul agricol monoton,
și a fost cules de mâini plătite cu ziua, mâini obosite de la o muncă repetitivă, mâini de oameni care poate nu-și permit să cumpere cireșele la prețul la care se vând în București.

Și lângă punga noastră cu cireșe, pe blatul din bucătărie, e o lămâie din Turcia, învelită în plastic, o lămâie care a călătorit pe mare și apoi cu TIR-ul,
și e o pungă de cafea măcinată din Brazilia,
și e un pachet de orez basmati din India,
și e un borcan de muștar de la o fabrică din Tecuci.
Și bucătăria noastră mică din Drumul Taberei devine un port, un terminal de mărfuri, un nod tăcut în rețeaua globală de distribuție a hranei.

Și noi mâncăm toate aceste geografii,
mâncăm dealurile Argeșului și plantația din Brazilia și câmpia din India,
și corpurile noastre devin ecosisteme hibride, arhive vii ale acestor lanțuri de aprovizionare,
celulele noastre înregistrând povestea soarelui și a apei și a muncii și a chimicalelor și a motorinei arse pentru transport.

Și gustul dulce-acrișor al cireșei pe limba noastră, aici, acum, este gustul întregii lumi, cu toată frumusețea și toată violența ei,
și noi suntem aici, împreună, tăcuți, digerând-o.