Sculptați de timp, de vânt, de ploi,
de lacrimile care-au curs din noi,
ca două pietre care au căzut din vârf
și s-au rostogolit,
ciocnindu-se până în locu-n care s-au oprit,
vom fi în vremea de apoi
precum o babă, tu,
cu ochii ațintiți în jos,
visând la vremea-n care-ai fost
iubită precum o zeiță,
iar eu, asemeni unui sfinx
însingurat,
pietrificat de-atâta suferință,
purtând în mine crucea, vie
și sufletul hrănindu-l doar cu poezie,
uniți numai de depărtări
și despărțiți de toate,
ne vom petrece singuri drumul către moarte,
dar și spre înviere,
acoperiți în nopți cu bolta grea de stele,
iar peste zi,
cu norii încărcați de fulgere,
de vapori și de praf,
care vor deveni un fel de epitaf
pentru-amândoi,
până ce într-o zi ne vom preface în noroi,
pe care timp și vânt or să îl modeleze iar, scriind alte povești,
din care tu o să lipsești,
la fel și eu,
fiind extrași de-aici
ca niște melci
din carapacea lor,
de Dumnezeu,
care o să ne așeze-n Raiul Său,
fără să mai putem vreodată să cădem, în vreun fel, în hău,
sau, cine știe, o să devenim doar putregai,
iar viața asta nu-i
decât o clipă goală de pământ
sau numai o celulă care a crescut
și a murit
în trupul infinit al universului