Cronos trece prin mine în grabă,
încărcat cu imprevizibil și mister,
scotocește prin adn-ul meu ancestral
să scoată la lumină înțelepciunea senectuții.

demiurgul suprem mă pune la treabă,
să netezesc drumul pentru cei din urmă,
să-mi port crucea cu demnitate,
cu bagajul emoțional voluminos,
să urc Golgota împrejmuită de prăpăstii.


las semne și indicii pentru cei rătăciți,
ca o datorie morală față de lumea care m-a format,
stelele presară praf de magie aurie
peste visurile în ascensiune.

aspir la continuitate cu neuitate teoreme
pe cei pierduți la margine de orizont
îi privesc cu empatie și compasiune,
să veghez asupra lumii e o promisiune.