ȘTIU
de Andreea Oșlobanu

Știu,
nu sunt ca toate "ele"
și în poșetă nu port rujuri și machiaje,
ci temerile vieții;
am ajuns în destinul tău fragilă
cu drumuri deschise în călcâie
și în bagaje mi-am împachetat trecutul.

Știu,
rana din care nu curge sânge,
se deschide în lacrimă
și un copil nenăscut
nu se va mai naște niciodată.

Știu,
durerile mele îți par banale,
să mă ierți că nu sunt la fel ca "ele"
de frumoasă,
port ridul grijilor pe față.

Știu,
nu poți fi ajutat dacă nu te lași ajutat,
sunt greu de respirat
de aceea te rog iartă-mi lacrima
și morțile neîngropate.

Știu,
uneori pare că nu mai pot, deși mai pot,
de-aș șterge durerea asta femeiească
transmisă din generații din oase,
și monotonia de pe zâmbetele noastre,
dar lucrurile simple nu sunt croite
după chipurile oamenilor puternici.

Știu,
abia ce spui vom avea timp și de noi
mai târziu
și deja o altă toamnă se așează pe tâmple,
căci viața și moartea au fost cântărite de la naștere
și biletu către viitor îl cumpărăm doar dus...

Știu,
suntem părinți acum,
dar hai să trăim mai mult fericirea decât tristețea,
căci nu suntem meduze imortale,
în lumea asta mare să știi,
suntem nimic.

Știu,
e societatea asta modernă,
în care oferim cu jumătăți de măsură,
iubim robotic
sau nu iubim deloc,
iar dacă asta îți este de ajuns,
sa știi inima mea îți este "acasă"
și la sfârșit va fi iar început !