De aici, de pe Pământ,
Nu e de ajuns să privești stele,
Ci trebuie să te lași dus
Ca pe ape de ele.

Și să fii mereu exact acolo
Unde din luciri vin să inunde
Ca din piept sânul cu lapte
Universul cu raze fecunde.

Peste mări umbra pe care o nasc,
Înotând cum gândul prin amintiri,
Va să se întoarcă pentru a pleca
Și spre a reveni cu noi risipiri.

Pentru a privi ca pe stele Pământul
Trebuie să te lași cuprins de noapte,
Ca atunci când de fiece dată simți
Că te înalță căderea prin toate.