nu-mi trebuie timp să mă întorc
la zâmbetul neauzit
căutând cu privirea
natura îmi oferă un cuib înverzit
prins în ramurile unui copac uscat
cântecul puilor să-i fie speranță

mi-e dor și nu știe nimeni
din această lume demitizată
despre propria-mi viață
învârtind câteva adevăruri
minuțios
în același cerc
într-un vârtej iridescent
pe care-l cred furibund