Cu ochii mari din două stele
Ea mă privea adânc și ud
În timp ce coada-și unduia
de după lemne.

Trecând pâș-pâș pe lângă mine,
Motan zburlit ieșit de printre gheme,
se așeză pe canapea ușor, felină
și-ncet, încet în pieptul meu
un dans de vals se-nfiripa-n surdină.

Îndată mă visai că o sărut …
Uitând unde eram și că mai sunt
eu ca un șoarec mă ghiceam
în podul plin de toamnă
doar pentru a sta sub botul ei înrourat.
Și chiar un ghem mă-nchipuiam,
în jocul ei de mâț fantastic
să simt cum mă destramă,
în timp ce toarce lin
pe-o nu știu care gamă.

Motancă gri tărcat elastic!

Când întâlnii din nou privirea-i,
mă speriai de unda de văpaie
și, neatent, am răsturnat un raft cu sticlăraie.

Ușor confuz, nedumerit
Mă pregăteam să-mi miaun scuze,
Când ce să vezi?!...
Privesc spre canapea, rămân încremenit!
Mâțoaca mea cu ochi din două stele,
Cu blana gri, pe după lemne
Se-ndepărta în pas elastic.

Să merg acuma după ea?!
De ce n-aș sta, de ce n-aș merge?!
Miorlau în cap un viers scris de Arghezi.
Și dac-o ia prin lanul de trifoi?
Dar poate nu, mâții nu-s oi!
.............................................
Toamnă târziu … greierii morți…
Adulmecam ades mirosu-i lubru
Stropind în umbra podurilor agreste,
Mă auzeau vecinii toți
Miorlăluind preluuung lugubru
sub ferestre.

Motancă gri cu trup elastic,
În suflet mi-ai lăsat un dor
înfoliat în plastic!