Pe cand in slova nu se strunea cuvantul
Enigma ce apoi s-a denumit instinct
Ii impletise-n zbor cazut ca vantul
Unui temut de dulce cutremur de pamant

Biologic fapt ori simpla alchimie
I-a indrumat pe ingeri catre mersu-n doi
Raspunsul necuprins dat de poezie
E ca ambrozia filtrata din noroi.

Acelasi act s-a rejucat la timpul dat
Tu m-ai aprins ca eu sa ard tot ce-a ramas
Ai vrut un vis, am vrut un semn, ne-am avantat
M-ai readus pe alt fagas ‘napoi c-un pas.

Ai crede oare, Mariana, eu uitand
Ca m-ai invins fara sa vrei, sa nu-ndraznesc
Acum sa urc pe Everest cu tine-n gand
Ca ne-am iubit asa cum pestii se iubesc.